Termeni și Condiții
privind utilizarea website-ului powpoworder.com și aplicației Pow Pow Order
I. Ce reprezintă prezentul document?
Documentul de mai jos reprezintă Termenii și Condițiile de utilizare (contractul) care se aplică în relația dintre noi, în calitate de proprietari ai Aplicației Pow Pow Order și ai website-ului https://powpoworder.com și tine, în calitate de utilizator al acestora. Te rugăm să citești cu atenție prezentul contract deoarece conține, împreună cu documentele ce fac parte integrantă din Termeni și Condiții, prevederi obligatorii pentru vizitatorii și utilizatorii website-ului și utilizatorii aplicației.
Orice acțiune în cadrul website-ului și Aplicațiilor trebuie să fie în acord cu Termenii de mai jos, clauzele contractuale speciale și cu legislația aplicabilă în vigoare. Dacă nu ești de acord cu oricare dintre prevederile Termenilor, te rugăm să nu navighezi website-ul nostru și să nu utilizezi Aplicația noastră.
II. Proprietarul Website-ului și Aplicației Pow Pow Order
- SC Reea SRL este titularul și operatorul website-ului, precum și prestatorul serviciilor oferite prin intermediul aplicației mobile.
- SC Reea SRL este o societate comercială organizată și funcționând în conformitate cu legile din România, cu sediul social în Mun. Târgu-Mureș, Piața Republicii Nr. 41, Jud. Mureș, România, Cod poștal 540110, înregistrată în Registrul Comerțului sub numărul J26/628/1998, având codul de identificare fiscală RO10966500, având în continuare denumirea „Reea/„noi”.
III. Obiectul acestor Termeni și Condiții. Acordul privind utilizarea serviciilor
- Prezentul document privind Termenii și Condițiile se aplică atunci când vizitezi și folosești Website-ul și aplicația Pow Pow Order.
- Utilizarea serviciilor noastre reprezintă acceptarea de către tine a tuturor prevederilor din prezenților Termeni, precum și acceptarea Politicii privind prelucrarea datelor cu caracter personal, care face parte integrantă din prezenții Termeni.
- Ne rezervăm dreptul să limităm accesul la Website și Aplicație persoanelor care încalcă acești Termeni.
- Pentru orice întrebări cu privire la Condiții, Website sau Aplicație, te rugăm să ne scrii la adresa de e-mail contact@powpoworder.com.
- Aplicația Pow Pow Order este dezvoltată de Reea în sprijinul domeniului HORECA. Reea nu oferă servicii în calitate de reprezentant al domeniului HORECA și nu este în vreun fel responsabil de serviciile furnizate de comercianți.
- Aplicația Pow Pow Order, destinată clienților comercianților, poate fi descărcată prin scanarea codului QR din restaurantul/cafeneaua/barul comerciantului. Aplicația permite citirea meniul digital al comerciantului. Utilizatorului Aplicației i se atribuie, după scanarea codului QR, o culoare, în funcție de care va fi identificat de ospătar. Astfel, pentru utilizarea Aplicației nu este necesară introducerea unor date cu caracter personal pentru a comanda.
- Comandarea unor produse din meniul comercianților creează o relație contractuală directă între comerciant și persoana care a plasat comanda. Reea nu este parte în raporturile juridice dintre comerciant și persoana care a plasat comanda, astfel Reea nu este responsabilă în niciun fel în cazul în care comerciantul sau persoana care a comandat nu își îndeplinesc obligațiile lor. Totodată, Reea nu oferă nicio garanție și nu are niciun control asupra legalității sau furnizării serviciilor de către comercianți.
- Comerciantul este unicul responsabil pentru obligațiile care decurg din furnizarea serviciilor sale. Orice reclamație ai avea în calitate de cumpărător, trebuie soluționată direct cu comerciantul în cauză, Reea neavând calitatea de mediere a unor astfel de reclamații.
- Întreaga răspundere cu privire la informațiile care trebuie aduse la cunoștința clienților din perspectiva legislației protecției consumatorilor și a altor reglementări aplicabile aparține comerciantului, care acționează în calitate de vânzător.
- Reea nu are obligația de a monitoriza informațiile prezentate de comerciant.
IV. Drepturi de proprietate intelectuală
- Orice element de conținut din Website și Aplicația Pow Pow Order (precum mărcile înregistrate, logo-urile, imaginile, textele, elementele grafice, fișierele audio și video) aparțin în exclusivitate Reea și partenerilor noștri și sunt protejate de legislația privind proprietatea intelectuală. Acest conținut nu poate fi copiat, dezasamblat, modificat, reprodus, publicat de către nicio persoană, fără acordul prealabil scris al Reea. Orice utilizare neautorizată a acestor materiale reprezintă încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală și atrage răspunderea civilă și/sau penală.
V. Limitarea răspunderii Reea
- Reea oferă acces la Website și Aplicație pe baza principiului „așa cum se prezintă” și „în funcție de disponibilitate”, fără nicio garanție de niciun fel, expresă sau implicită. Serviciile noastre pot fi supuse limitărilor, întârzierilor și/sau altor probleme inerente utilizării internetului și a comunicațiilor electronice (viruși, atacuri cibernetice, interceptări neautorizate, secvențe distructive de cod etc). Ești de acord că folosești website-ul și aplicația pe riscul tău. Nu vom fi răspunzători pentru întreruperi, erori de conectare, indisponibilitate sau defecțiuni ale sistemului, în măsura permisă de lege.
- Reea se oblige să depună toate diligențele pentru a presta serviciile în mod continuu, cu excepția unor (i) întreruperi planificate sau (ii) a unor întârzieri sau alte disfuncționalități cauzate de factor independenți de voința Reea (e.g. întârzieri cauzate de furnizorii de acces la rețeaua de internet, de furnizorii de energie electrică etc.).
- Reea se oblige să blocheze accesul la serviciile sale situațiile în care se descoperă (i) vulnerabilități majore, (ii) atacuri cibernetice sau (iii) incidente de securitate ce necesită răspuns de urgență pentru protejarea informațiilor și a datelor existente.
- În condițiile permise de lege, nu suntem răspunzători pentru nicio pierdere directă sau indirectă și pentru niciun fel de prejudicii rezultând din utilizarea sau imposibilitatea utilizării serviciilor noastre. Răspunderea Reea pentru orice (i) prejudicii indirecte, (ii) daune cauzate de terțe persoane sau unor terțe persoane, (iii) pierderea profitului, scăderea volumului de vânzări, pierderea de contracte, date, relații comerciale, (iv) garanții de calitate satisfăcătoare este exclusă.
- Aplicația mobilă va necesita în mod ocazional actualizări, cu scopul de a realiza mentenanța acesteia, a remedia eventuale erori, a îmbunătăți anumite funcții etc.
- Reea poate cesiona total sau parțial drepturile sau obligațiile stabilite prin prezentul Contact oricărei companii sau persoane, prin afișarea prealabilă a denumirii noului prestator al serviciilor pe website sau în cadrul Aplicației.
VI. Trimiteri către surse terțe
- Website-ul și Aplicația pot conține legături externe (link-uri, bannere, spoturi publicitare) sau trimiteri către alte website-uri/platforme pe care Reea nu le deține. Pentru utilizarea respectivelor website-uri/platforme se aplica termeni și condiții de utilizare specifice, iar Reea nu este răspunzătoare și nu își asumă nicio obligație cu privire la conținutul acestora. Te rugăm să citești politicile respectivelor companii înainte de a accepta prelucrarea oricăror date personale care îți aparțin.
- Nicio legătură către alte site-uri/platforme nu poate fi calificată drept o aprobare sau susținere a acestora. Ești de acord că, în măsura permisă de lege, Reea sau partenerii noștri, nu vom putea fi ținuți răspunzători pentru conținutul sau disponibilitatea unor astfel de site-uri/platforme.
VII. Legislația aplicabilă
- Legea aplicabilă prezentelor Condiții este legea română. În cazul în care părțile nu reușesc să rezolve în mod amiabil diferendele, instanțele de judecată competente sunt cele din Târgu-Mureș.
Versiunea 1 – în vigoare din data de 4 aprilie 2025